Carduri educaționale

Conform prevederilor Ordonanței de urgență nr 83/2023, în anul
școlar 2026-2027, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili
elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor. Pragul de venit stabilit pentru accesarea programului cu fonduri europene este de maximum 2162,5 de lei net pe membru de familie, realizat în luna iulie 2026.
Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii elevilor,
care se încadrează în condițiile de eligibilitate depun la unitatea de învățământ
o cerere de acordarea tichetului social pe suport electronic (cererea tip
aprobata prin OMIPE nr 3946/2023), în termen de maximum 25 zile
calendaristice de la începutul cursurilor (termen limită: data de 01 octombrie
2026).
În vederea completării cererilor se va avea în vedere componența familiei
definită la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr 33/2001, aprobată prin Legea
126/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

  • soțul, soția și copii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și se
    gospodăresc împreună;
  • se asimilează termenului de familie și persoana singură cu copii aflați în
    întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună;
Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.