ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE

Marcarea Zilei  Internaționale a Mării Negre s-a realizat și în cadrul Școlii Gimnaziale Marin Preda prin derularea Proiectului educativ interșcolar care și-a propus conştientizarea elevilor în vederea formării unui comportament pozitiv şi responsabil faţă de mediul marin şi costier, creşterea interesului pentru protejarea Mării Negre.

Astfel preșcolari și elevi s-au unit în prezentări și dezbateri și realizarea de planșe care să ilustreze preocuparea lor pentru o mare curată, un mediu propice pentru viața marină și o încântare pentru noi, oamenii.

            Implicați în aceste activități au fost prof Vasilescu Maria Ramona, prof Cicu Mirela Nicoleta, prof Peleașe Simona Iuliana, prof. Bădescu Gabriela, prof. Nițu Felicia Elena, prof Budan Laura, prof.  Mihai  Gabriela Isabela, prof Ștefan Ramona,  Prof Ioniță Elena, prof Costache  Elisabeta

            Felicitări tuturor!

Ziua Mondială a Alimentaţiei

Proiectul educational interjudețean Ziua mondială a sănătății desfășurat în școala noastră în parteneriat cu școli din mediul urban și rural, a fost o oportunitate de învăţare pentru preșcolarii și elevii noștri. Participarea lor la această activitate educativă a avut ca scop conștientizarea lor de de problemele de sănătate şi de datoria lor de a deveni activi, implicaţi şi responsabili, de a-și forma un stil de viață sănătos printr-o alimentație sănătoasă.

 Felicităm preșcolarii grupei Ciupercuțele, prof. înv. preșc. Ioniță Elena, grupei Buburuzele  prof. înv. preșc.  Costache  Elisabeta elevii claselor a IV-a C,  prof. înv. primar Ștefan Ramona, a V-a A, prof. Peleașe Simona Iuliana și  a V-a B prof. Bădescu Gabriela

Situația vaccinării în Școala Gimnazială “Marin Preda” în data de 16.11.2021

Total angajați învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda” Pitești: 89 (83 personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic + psiholog, logoped, profesori itineranți), dintre care vaccinați: 49 persoane

  • personal didactic: 33 persoane vaccinate;
  • personal auxiliar: 5 persoane vaccinate;
  • personal nedidactic: 6 persoane vaccinate;
  • logoped, psiholog, profesori itineranți: 5 persoane vaccinate;

Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda”: 55,05% (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog, profesori itineranți).
Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Gradinița (GPP și GPN) ”Marin Preda”: 65,51% (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog).

Situația vaccinării în Școala Gimnazială “Marin Preda” în data de 14.11.2021

Total angajați învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda” Pitești: 89 (83 personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic + psiholog, logoped, profesori itineranți), dintre care vaccinați: 47 persoane

  • personal didactic: 31 persoane vaccinate;
  • personal auxiliar: 5 persoane vaccinate;
  • personal nedidactic: 6 persoane vaccinate;
  • logoped, psiholog, profesori itineranți: 5 persoane vaccinate;

Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda”: 52,80% (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog, profesori itineranți).
Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Gradinița (GPP și GPN) ”Marin Preda”: 65,51% (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog).

Situația vaccinării în Școala Gimnazială “Marin Preda” în data de 13.11.2021

Total angajați învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda” Pitești: 89 (83 personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic + psiholog, logoped, profesori itineranți), dintre care vaccinați: 46 persoane

  • personal didactic: 31 persoane vaccinate;
  • personal auxiliar: 4 persoane vaccinate;
  • personal nedidactic: 6 persoane vaccinate;
  • logoped, psiholog, profesori itineranți: 5 persoane vaccinate;

Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Școala Gimnazială ”Marin Preda”: 51,68 % (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog, profesori itineranți).
Rată vaccinare personal învățământ care își desfășoară activitatea în Grădinița (GPP și GPN) ”Marin Preda”: 65,51% (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, logoped, psiholog).